Despre carte: 1974 / În istoria literaturii franceze a secolului al XVII-lea. numele de Tallemant de Reo ocupă un loc aparte. Se găsește destul de des în memoriile contemporane și în lucrările istorice dedicate secolului al XVII-lea. „Poveștile sale distractive”, care descriu viața societății franceze în epoca lui Henric al IV-lea și Ludovic al XIII-lea, împreună cu alte memorii din acest timp, au servit drept sursă pentru mai multe romane istorice din epoca romantismului francez, în special pentru „ Cei trei mușchetari” de A. Dumas, aparținând fără îndoială genului de memorii, „Povestiri distractive” diferă, însă, de memoriile lui La Rochefoucauld, Cardinalul de Retz sau Saint-Simon. Aceștia erau oameni care aparțineau straturilor superioare ale aristocrației ereditare și erau direct implicați în evenimentele pe care le reproduceau în memoriile lor în succesiune istorică, încercând să rezuma unele rezultate, să dovedească valabilitatea opiniilor lor și să-și infirme dușmanii politici. Tallemant de Reo era o figură de altă scară și alt aspect social. Provenit din cercurile burgheze, care refuzau orice carieră oficială, scriitor care nu fusese niciodată la curte, Talleman întreținea relații de prietenie cu mulți oameni diferiți ai timpului său. Observator și curios, el, așa cum a spus pe bună dreptate Sainte-Beuve, s-a născut „anecdotist”. În memoriile sale, el a recreat nu numai ceea ce a văzut el însuși, ci și ceea ce a auzit de la alții, folosind pe scară largă atât sursele scrise furnizate lui, cât și poveștile orale ale contemporanilor săi și înregistrând de bunăvoie diferite tipuri de zvonuri și zvonuri care erau în circulație la acea vreme.” Povestiri distractive” de Talleman de Reo sunt o sursă istorică valoroasă pe care niciun savant al istoriei și literaturii franceze din secolul al XVII-lea nu o poate ignora; Nu degeaba în celebrul dicționar francez „Grand Larousse” se găsesc referiri la Tallemant în aproape fiecare articol referitor la această epocă, scris la sfârșitul secolului al XVII-lea, descoperit la începutul secolului al XIX-lea, dar cu adevărat apreciat doar. la mijlocul secolului al XX-lea, cartea lui Tallemant a devenit acum subiectul unui veritabil studiu științific - nu numai ca monument istoric, ci și ca monument literar..